Ventilatoare

Soluţii optime de ventilaţie industrială produse de

ruck Ventilatoare SRL

Ruck Ventilatorenruck Ventilatoren GmbH este o companie de familie fondată în Germania în anul 1992 de către Gerhard Ruck, specializată în dezvoltarea de soluții de înaltă clasă în domeniul climatizării și ventilației. În anul 2004 a intrat pe piața din Romania unde a fost fondată firma ruck Ventilatoare SRL localizată în Târnăveni. Într-o continuă dezvoltare, firma a ajuns în anul 2017 la un număr de aprox. 200 de angajați și o suprafață totală de 15000 m2 și include cercetare, dezvoltare și producție, acoperind toate operațiunile pe care le implică acest domeniu de activitate, de la conceperea și proiectarea produselor la testarea acestora în laboratoare special concepute, și livrare către client complet echipate și configurate.

Folosind soluții tehnice și echipamente tehnologice dintre cele mai moderne, cu accent pe calitate și privirea îndreptată spre viitor, dezvoltăm în permanență produsele noastre pentru a ține pasul cu cele mai noi cerințe legislative în domeniul proiectării ecologice și pentru a oferi clienților noștri siguranță, eficiență și fiabilitate.

Ventilatoarele ruck acoperă o gamă largă de domenii de utilizare prin ventilatoarele de tubulatură, de canal rectangular, de acoperiș și de extracție.

Echipate cu motoare EC de ultimă tehnologie și eficiență superioară sau motoare AC robuste și cu fiabilitate îndelung demonstrată, ventilatoarele ruck sunt concepute pentru a oferi soluția optimă în orice aplicație și regim de funcționare.

Pentru montaj în tavan, sau pe pardoseală, cu vehiculare orizontală sau verticală a aerului, centralele compacte de tratare aer ruck sunt concepute pentru a oferi soluții simple și fiabile.

Cu recuperare de căldură de tip regenerativ sau recuperativ, cu încălzire, răcire și automatizare integrate, centralele compacte ruck vin gata echipate și configurate.

Pentru capacități mai mari sunt disponibile variante modulare de centrale cu recuperare de căldură cu schimbătoare în contracurent.

O gamă largă de accesorii mecanice și electrice compatibile cu produsele ruck sunt de asemenea la dispoziția clienților noștri.

Gama completă de produse și accesorii este prezentată pe site-ul nostru www.ruck.eu produsele fiind însoțite de informații tehnice și interfață de selectare în funcție de cerințele aplicației.

Ventilatoare Ruck

Pentru oferta, va rugam sa ne scrieti la office@airtechnik.ro.